Studiu de impact al asigurărilor auto telematice – Cornel Coca Constantinescu, Ion Stancu și Iulian Panait

Autori: Cornel Coca Constantinescu Ion Stancu și Iulian Panait
Vol. 3 • Nr. 4 • Mai 2018

Abstract

Dezvoltarea sistemelor telematice, precum și necesitatea de diferențiere a pieței asigurărilor auto, au condus la apariția unor noi clauze ȋn contractele de asigurări auto. Astfel, contractele de asigurare a vehiculelor cu poliţă de autocontrol (şi cu dispozitiv telematic) sunt ȋn atenția recentă a companiilor de asigurări pentru asigurările auto. Cu ajutorul unui dispozitiv telematic instalat pe autovehicul şi a unei aplicaţii mobile, se evaluează permanent modul de conducere al şoferului, se calculează rating-ul ȋn funcţie de care se stabileşte discountul pentru prima de asigurare. Aceste tipuri de clauze contractuale la asigurările auto pot oferi, ȋn medie, economii de 25% pentru șoferii atenți.

Lucrarea noastră prezintă, mai ȋntȃi, evolutia recentă a asigurărilor telematice ȋn Europa şi ȋn ȋntreaga lume şi ȋnclinatia şoferilor romȃni de a accepta monitorizarea comportamentului ȋn conducere. Prezentăm apoi avantajele versus dezavantajele economico-financiare şi socio-ecologice relevate de literatură de specialitate atȃt pentru asiguraţi cȃt şi pentru asigurători. Ȋn acest context, vom prefigura viitorul asigurărilor telematice din Europa.

Ȋn studiul nostru empiric estimăm impactul financiar al asigurărilor telematice din Romȃnia asupra primelor brute subscrise şi a ȋndemnizaţiilor brute plătite. Ȋn cele din urmă, estimăm impactul socio-economic al acestor asigurări telematice asupra scăderii numărului de kilometri şi a consumului de carburanţi, a scăderii numărului de accidente şi de decese, implicit, asupra reducerii costului despăgubirilor. Pentru acest studiu de impact am folosit tehnica scenariilor (pesimist, moderat şi optimist) ȋn raport cu scenariul de bază, respectiv, estimarea privind evoluția naturală a pieței asigurărilor în absența telematicii.

Cuvinte cheie:asigurare auto telematică, rating-ul comportamentului de conducere, impact financiar al asigurărilor telematice, impact socio-economic al asigurărilor telematice, tehnica scenariilor.

Clasificare JEL: C53; D03; D53; G22

CONTACT