NORME DE TEHNOREDACTARE

Articolele se vor redacta în limba română și în limba engleză.

Articolul trebuie însoțit de Declarația pe propria răspundere privind orginalitatea conținutului articolului.

1. Important de reținut

  • Revista de Studii Financiare este structurată pe două secțiuni: Studii și cercetări (cu articole de cercetare și diferite studii în domeniu) și  Opinii (unde vor fi materiale referitoare la bune practice, eseuri, opinii, recenzii de carte economică în domeniul financiar, personalități în domeniu etc.).
  • Toate articolele trebuie să prezinte cercetări originale care nu au mai fost publicate sau trimise spre publicare în altă parte. Lucrările prezentate la conferințe sunt acceptate cu condiția ca ele să nu fi fost publicate în întregime în volumul conferinței.
  • Revista apare bianual, respectiv în luna mai și noiembrie. Pentru numărul din mai manuscrisele trebuie trimise până în data de 31 martie, iar pentru revista din noiembrie în data de 30 septembrie.
  • Articolele de la secțiunea Studii și cercetări vor trebuie să aibă 10-15 pagini, pe formatul B5 (acest format îl aveţi în machete/template articolului, pe care îl veţi accesa şi descărca la sfârşitul ghidului), scrise cu Times New Roman, caracter 10, spaţiat la un rând. Articolele de la secțiunea Opinii pot avea orice număr de pagini. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
  • Lucrările trimise trebuie să fie formatate în Word cu extensia .docx sau .doc.  Denumirea fișierului va include numele și prenumele autorului (ex. prenume_nume.doc).
  • Lucrările se trimit la adresa de e-mail: revista@isfin.ro, menționându-se totodată și secțiunea la care se dorește încadrarea lucrării (studii și cercetări / opinii).

2. Recomandări privind structura și redactarea unui articol

Titlul lucrării

Titlul trebuie să reflecte fidel conținutul articolului. Întrucât motoarele de căutare acordă titlului cea mai mare importanță, este crucial ca în titlu să fie incluși termenii, care este probabil să fie utilizați de cititori pentru a căuta articole pe aceeași temă.

Rezumatul lucrării

Rezumatul trebuie să cuprindă informații suficiente pentru ca cititorii să poată aprecia natura și semnificația subiectului. Acesta trebuie să evidențieze obiectivele articolului, metoda de cercetare, modul de culegere și prelucrare a datelor și principalele rezultate. În scopul creșterii vizibilității articolului, rezumatul ar trebui să reitereze cuvintele și frazele cheie, definitorii pentru articolul în cauză, evitând, totuși, repetițiile nenecesare.

Cuvinte cheie

Se indică, în ordine descrescătoare a relevanței, 4 – 7 termeni cheie (cuvinte sau expresii) care surprind esența lucrării, asigurându-se corespondența cu titlul și rezumatul articolului, în spiritul recomandărilor făcute pentru acestea.

Clasificare JEL

Se încadrează articolul potrivit clasificării JEL (Journal of Economic Literature) precizându-se codul categoriei relevante, articolul putându-se încadra fie la o singură categorie fie la mai multe, după caz.

Clasificarea JEL poate fi accesată făcând click aici.

Introducerea

Introducerea trebuie să servească familiarizării cititorului cu conținutul lucrării în cauză, reiterând cuvintele-cheie definitorii pentru articolul în cauză. Ea trebuie să precizeze scopul articolului, iar în partea finală se va referi la problemele/aspectele ce vor fi tratate în continuare în articol.

Corpul articolului

Articolul trebuie să fie rezultatul unei cercetări în domeniu. Structura articolului trebuie să fie logică și clar evidențiată prin titluri şi subtitluri, ierarhizate corespunzător, în acord cu metodologia de redactare a textelor științifice. Pentru ca cititorii să poată înțelege mai bine demersul autorilor se va proceda la realizarea următoarei structurări a materialului: Revizuirea literaturii științifice, Metodologia cercetării, Rezultate şi discuții.

Concluzii

Aceasta are rolul de a sintetiza contribuțiile lucrării, de a evidenția importanța acesteia şi de a indica eventualele limite şi direcții viitoare de cercetare.

Referințe bibliografice

Anexe

3. Reguli privind formatul articolului

Titlul articolului se scrie cu majuscule, cu caractere Impact de 14, bold, centrat în partea de sus a paginii.

Numele autorilor lucrării lor se vor scrie sub titlul lucrării, spațiat la un rând, centrat, precizându-se: universitatea sau instituția, orașul, țara. Se va folosi Times New Roman, caracter 11, bold, cu litere mici. La nota de subsol, pe prima pagină, printr-o steluță, se specifică cine este persoana de contact din partea autorilor și adresa de e-mail.

Rezumatul se va scrie cu Times New Roman, caracter 10. Este necesar ca el să aibă un număr de 100-200 de cuvinte, spațiate la un rând. În rezumat nu se folosesc abrevieri.

Cuvintele – cheie se vor scrie în ordinea importanței, cu caractere TNR, 10.

Corpul lucrării se va scrie cu Times New Roman, caracter 10, spațiat la un rând.

Tabelele şi figurile trebuie să fie dimensionate și plasate în corpul lucrării așa cum doresc autorii să apară în revistă. Acestea se vor încadra pe o singură pagină. Conținutul lor se va scrie cu Times New Roman, caracter 10, iar titlul coloanelor tabelelor se va scrie cu Times New Roman, caracter 10, bold. Titlul şi numărul tabelelor vor fi poziționate deasupra acestora, iar titlul şi numărul figurilor, sub acestea. Atunci când este cazul se va menționa şi sursa. Numărul tabelelor şi figurilor va fi amplasat în corpul textului, într-o paranteză, acolo unde se fac referiri la ele, de exemplu: (fig. nr. 1); (tabel nr. 1).

Graficele trebuie să fie clar executate astfel încât să ofere copii alb-negru cât mai lizibile.

Ecuațiile şi formulele sunt numerotate, plasându-se numerele lor în paranteze, în dreapta acestora.

Abrevierile şi acronimele se vor explica de prima dată când apar în textul articolului.

Referințe, citări şi bibliografie

Revista de Studii Financiare impune pentru formatul referințelor, citărilor și bibliografiei stilul Harvard așa cum este acesta dezvoltat şi publicat de către Anglia Ruskin University.

Autorii trebuie să respecte în amănunt ghidul care poate fi consultat online aici.

Observații

Repere pentru elaborarea corectă a articolelor veți găsi aici.

Legătura logică între titlul articolului, rezumat, cuvinte cheie, conţinut şi concluzii trebuie respectată cu consecvenţă.

Articolele care nu respectă toate cerințele acestui ghid nu vor fi acceptate spre publicare.

Pentru a ușura redactarea articolului, conform cerințelor revistei, recomandăm, spre exemplu, un model de machetă în limba română pe care o puteți accesa aici, iar pentru limba engleză aici.

Numai lucrările acceptate de către Consiliul Științific vor fi publicate.

Lucrarea transmisă pentru recenzare în vederea publicării în Revista de Studii Financiare va fi însoțită de declarația pe propria răspundere privind originalitatea conținutului articolului completată și semnată de autori.

Declarația poate fi accesată aici.

BAZE DE DATE INTERNAȚIONALE

Această operă este pusă la dispoziție sub Licență Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional

CONTACT