DESPRE NOI

Revista de Studii Financiare este editată de Institutul de Studii Financiare din anul 2016. În paginile sale vor fi publicate lucrări ale unor profesionişti practicieni, dar și ale unor autori din lumea ştiinţifică şi universitară din ţară şi din străinătate, precum şi ale unor tineri cercetători, ce vizează teme din domeniul financiar precum: asigurari-reasigurari, piata de capital, pensii private dar si din alte medii precum cel academic, al afacerilor etc..

Revista de Studii Financiare este structurată pe două secțiuni: Studii și cercetări (cu articole de cercetare și diferite studii în domeniu) și Opinii (unde vor fi materiale refreritoare la bune practice, eseuri, recenzii de carte economică în domeniul financiar, personalități în domeniu etc.

Revista apare bianual, respectiv în luna mai, şi noiembrie, Pentru numărul din mai manuscrisele trebuie trimise până în data de 31 martie, iar pentru revista din noiembrie în data de 30 septembrie.

Publicarea studiilor se face în urma parcurgerii unor proceduri peer review și este gratuită.

Contact

Trimiterea articolelor se face catre secretariatul revistei

E-mail: revista@isfin.ro

Domenii de cercetare:

⦁ domeniul asigurarilor-reasigurarilor, piața de capital, pensii private, domeniul bancar;
⦁ guvernanță corporativă;
⦁ contabilitate și audit;
⦁ management general și marketing;
⦁ domeniul afacerilor cu legatură sau cu implicații în mediul financiar;
⦁ macro și microeconomie, politică economică națională și internațională, relevante pentru domeniu financiar;
⦁ managementul riscurilor financiare și operaționale;
⦁ managementul riscurilor operaționale generate de sistemele informatice;
⦁ managementul fenomenelor sistemice asupra sistemului financiar;
⦁ managementul crizelor asupra sistemului financiar;
⦁ comportamentul consumatorului de servicii financiare;
⦁ alte arii de cercetare in domeniul financiar

BAZE DE DATE INTERNAȚIONALE

Această operă este pusă la dispoziție sub Licență Creative Commons Atribuire 4.0 Internațional

CONTACT