Analiza corelaţiei PIB – Rating de țară – Ana Maria Necula și Andrei Stancu

 Authors: Ana Maria (Mărășescu) Necula and Andrei Tudor Stancu
 Vol. 5 • No. 8 • May 2020

Abstract

Sunt țările puternic dezvoltate mai stabile în fața efectelor unei crize financiare sau, prin dependența lor față de mecanismele înlănțuite, sunt mai vulnerabile? Influențează rating-ul de țară creșterea economică a unui stat? Țările cu cea mai mare contribuție la PIB-ul general al Uniunii Europene au și cel mai ridicat nivel de trai pentru locuitorii lor? Aceste întrebări reprezintă punctul de plecare în efectuarea analizelor acestei lucrări.

Rolul agențiilor de rating este de a oferi o imagine corectă și fidelă a situației economice și financiare a entităților și/sau a țărilor, iar în procesul de clasificare sunt luate în calcul inclusiv informații privind evenimente de natură socială, politică sau economică. Lucrarea de față vizează însă, analiza modificărilor indicatorilor globali (PIB anual, PIB/locuitor) ai statelor membre ale Uniunii Europene sub efectul rating-ului de țară și sub impactul considerabil al crizei economice

Keywords: rating, agențiile de rating, criza financiară, PIB anual, PIB pe cap de locuitor

JEL classification: E02, G01, G20

CONTACT