Proiecții privind sustenabilitatea sistemului de pensii în România – Ion Stancu, Dragoș Hașeganu și Alexandra Darmaz-Guzun

 Autori: Ion Stancu, Dragoş Haşeganu şi Alexandra Darmaz-Guzun
Vol. 4 • Nr. 6 • Mai 2019

Abstract

Sistemul pensiilor sociale reprezintă pentru orice ţară şi pentru autorităţile naţionale o problemă de o complexitate deosebită. Instituţiile statistice şi de prognoză, naţionale şi internaţionale, precum şi intituţiile de cercetare îşi asumă complexitatea sistemului de pensii ca o mare provocare profesional-ştiinţifică pentru identificarea fenomenelor protecţiei sociale şi proiectarea unui sistem de pensii sustenabil.

Ȋn acest context, Institutul de Studii Financiare (ISF) din Bucureşti preia această ştafetă de preocupaări, propunând o serie de studii privind sustenabilitatea sistemului de pensii din România. Din fericire, intenţia noastră are ca suport studiile anterioare realizate de colective de experţi în demografie şi protecţie socială, precum şi proiecţiile furnizate liber de către organisme consacrate în materie (Eurostat, US Census Bureau, INS, CNSP, CNPP, EFOR etc.).

Ȋn acest prim studiu al ISF prezentăm succint, în prima parte, literatura de specialitate, îndeosebi românească, cu abordări ale specificului pensiilor din România comparativ cu ţările europene, în partea a doua, evoluţia şi tendinţele demografice din România, în partea a treia şi a patra, proiecţiile privind numărul de pensionari versus numărul de contribuabili şi, respectiv, proiecţia echilibrului financiar al sistemului de pensii din România. Studiul nostru îşi asumă, cu reţinută cutezanţă, actualizarea multiplelor proiecţii anterioare ale instituţiilor consacrate şi încercarea de explicare contextuală a fenomenelor demografice şi de protecţie socială

Cuvinte cheie:sistemul de pensii sociale, tendinţele demografice, contribuţiile şi beneficiile sociale, echilibrul financiar al sistemului de pensii

Clasificare JEL: C15; C87; H55

CONTACT